Cafe, cafe.....

Sunet de cafenea...

din Ianuarie in Cafe Tabiet





Ştefan

inec in doi.

mainile tale cadeau peste crestetul meu
ca un sir nesfarsit de picaturi de ploaie
scurta, de iulie
si auzeam marea in urechea ta stanga.
te-ai gandit vreodata cat aer te inconjoara?
aerul meu de un metru saptezeci imi asigura doza
de dimineata, intr-un sarut evaporat
in vantul cald,
tu ma spanzurai de peretii raiului cu aripi de carton
albastru ca marea din vaza cu flori.
deschide ochii cand ma saruti, ca sa-mi vad zambetul
imbratisat de genele tale lungi
cat lacrimile unui stavilopod,
sa ma-nghiti intr-o privire si sa ma scuipi in spuma
ultimei unde de la polul nord.
iti croiam transpiratia cu forma trupului meu
tesand un geamat intre unghiile mainilor
cusute cu doua fire de nisip.
trei zile ma hraneam cu tresaritul tau, in somn
si iti scriam visele din asfintit pe talpile zgariate
de zahar cubic.
uite, un pescarus se-nvarte odata cu parul tau
lovit de valuri si de nori,
o scoica de lapte pluteste cu aburi de cafea
si ne sprijinim de nori, ne miscam odata cu vantul.
mi-ai deschis cartea aceea din file stralucitoare,
legata cu stele la mijloc,
scria ca ma iubesti ca ma vrei langa tine
pana cand pieptul tau va ingheta intr-o morga subacvatica,
imi promiteai rasaritul intr-o sticla de vin,
varsat pe cearsafuri albe.
respira-ma cu tot cu aerul fierbinte topindu-mi oasele,
cu tot cu dorinte, regrete, briza, saliva, zambete si piele uda,
strange-mi venele si lasa sangele sa coloreze cerul
alb, de fum, sa ma scurg cu totul sub tine, in tine,
din tine s-au nascut toate diminetile lumii
langa privirea ta, stelele sunt scoici
lacrimile valuri,
iar tu-mi esti
marea.


Ioana.

fade into you.

Si l'on me presse de dire pour quoi je l'aimais, je sens que cela ne peut s'expliquer que par "parce que c'etait lui, parce que c'etait moi.."

coase-mi pe trup nervurile frunzelor
roscate, brunete, blonde,
aramiul din palma ta, arunca`mi`l
in calcai,
sa-ti simt respiratia pe un covor
fosnitor,
sa ma prefac moarta, impleteste-mi
mainile
de un gard electric,
sa ma-ncalzesc sub luna agatata
cu vene-ncolacite
de spranceana ta.
caldura ochilor tai sa rasara peste mine
infasoara-ma in galben, rosu, verde,
picteaza-ma in pastelul toamnei
noastre
invarte-ma de aratator
ca pe-o suvita de sange uscata,
pe asfaltul inghetat.
desfa-mi scalpul, si muschii,
si sternul,
asterne-le pe sarma, la uscat,
cu dintii soarelui
sa-mi tai pielea.
priveste-ma, leaga-ma mainile
de spatele pamantului,
ingroapa-ma in nepasari, indiferente,
frustrari peste care calcam
cu bocanci, sandale, tocuri cui,
peste care sarim ca peste garduri ornate
cu frunze.
rastigneste-ma de stomacul tau
ca sa-ti vopsesc fluturii
in rosu.
iti cumpar toamna, in rate,
cu doua doze de morfina, o gura de vodka,
frig si lacrimi.
arunca-mi-o si pleaca.



(6 noiembrie 2007)


Ioana.

Smoke it if you got it...

Matisyahu - Time of your song






matisyahu-king without a crown


Smoke it if you got it...



Ştefan

Dorul de vineri

In calusul palmei
Sta ascuns un metronom.
Bate-n contratimp,
De-atata dor.

Nu mai stie,
inca n-a aflat,
De e luni, miercuri sau vineri.
Ticaie ciudat.
Iar mie...
Mie-mi este dor de tine.

Ştefan

stii tu ce e lumea?

mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
ştii tu ce e lumea?
n-ai să ştii niciodată, nici eu n-am să ştiu
o să târâm valiza pe roţile pe caldăramul peronului
şi dupa asta vom coresponda pân'la vară
arăţi aşa de aiurea fără ochelari
e lună plină, ţii minte că am văzut-o prin geamul lui 21
am prins zile mişto şi am făcut multă dragoste
dar totul e ca un anotimp încheiat
tu vei mai uimi şi pe alţii cu clasa ta
eu voi mai scrie alte poezele...

(Mircea Cartarescu)

garsoniera, mansarda.... conteaza mai putin. vreau un loc al nostru unde
sa nu fim deranjati de nimeni, unde sa avem propriul nostru timp, sa se
scurga altfel decat celor de afara. un loc in care sa putem spune
prietenilor "azi facem dragoste, veniti maine..."

dimineata sa vrei cafea dar sa nu vrei sa-ti faci, sa te asezi pe balcon
unde fumam iar eu sa ma duc sa-ti fac cafeaua. sa-mi citesti din
Minulescu sau Bacovia bilingv (desi nu stiu franceza) cate un vers -
doua. iar eu tie din Romania Literara cate un articol mai interesant

seara sa mergem sa mancam in oras. clatite de la vreun oarecare Pub din
centru. sa vorbim tinandu-ne de mana, sa ne sarutam in fata blocului.
apoi sa-ti prinzi in par Soarele si sa ne mai iubim odata...


(Ştefan, 3 august 2006)




am initiat o calatorie prin mail-uri si scrisori vechi. nu stiu de ce, dar cand le citesc, ma simt foarte confortabil, foarte bine si cu o caldura imensa izbucnind in mine.



Ioana.

Repetitii

Una din piesele ce se vor auzi in Tabiet Cafe din Ianuarie. :)

Atat pentru moment.


Ştefan

ruga.

umerii tăi - rugăciunea rostită-n
gând
de sânii mei lungiţi
sub marea roşie de oase cioplite în
muşchi.



mă-nchin la serafimii glasului tău
de copil, muritor, ce-nvie
cu mine,
în dimineţile cu pete de lumină
pustie.



toate venele tale se-adună într-un
cor divin
aruncând cu silabe, octave, ode,
în fiecare clipire de gene
înalte cât porţile raiului.



te târăşti în faţa icoanei
sufletului
meu noaptea târziu,
când ne-mpărtăşim
unul pe altul.



trup şi suflet, unul în
celălalt,
de-acum şi pururi,
pe calea veşniciei albastre,
amin.

Ioana.

de dimineata.

sfintii nu au ochi mai frumosi ca ai tai, dimineata;

ma`ntind pe altarul abdomenului tau,
vals,
orchestra de muschi,
imi plimb degetele pe el, in ritm de yann tiersen.
Dumnezeul nostru e un copil murdar,

universul meu - fara tine - e cat
negru
sub unghie.


ochii tai sunt mai frumosi ca ai sfintilor, dimineata,
cand ne jucam de-a viata si ne dam huta huta
cu nicotina.

Ioana.

Si timpul meu, domnilor ?

M-am obisnuit demult cu munca, sub orice forma, inca din copilarie cand il ajutam pe tata la zugravit si reamenajat apartamente, case, mansarde etc. Nu prea am avut copilarie, mi-am dorit foarte tare sa fiu om mare. La saisprezece ani am avut primul job oficial, cu contract, salariu si tot tacamul. Lucram la web-spot (agentie de publicitate bazata in special pe internet), am invatat destul de multe de la ei in special ce inseamna munca la birou. Mi-a placut foarte tare, pentru ca, in comparatie cu ce faceam cu tata, la birou nu depuneam munca fizica, doar mentala (desi e mai obositoare, mi se pare mai interesanta, mai constructiva), asta pentru ca - ar spune tata - sunt lenes.

N-am schimbat locurile de munca prea des. Au trecut patru ani de atunci, iar eu am trecut si pe la bizsign si mediafax lucrand pe tura de noapte la departamentul de monitorizare presa. Am stat acolo un an, apoi am cedat, fizic, psihic, resursele mele erau terminate.

In prezent am doua locuri de munca: bizsign si rompres si resursele incep din nou sa dea semne de slabiciune. Nu prea am timp de nimic, desi mi-ar place sa ma ocup mai mult de studiu muzical - ieri mi-am luat jucaria asta

Da, doua locuri de munca. Pentru ca unul imi ofera satisfactii financiare (cel putin in momentul de fata) iar celalalt imi ofera satisfactii profesionale. La asta voiam sa ajung. Satisfactiile profesionale ajung sa fie din ce in ce mai rare. Desi ideile, conceptele si strategiile sunt primite cu foarte mult entuziasm de colegi (si uneori si de clienti), de foarte multe ori sunt pus in situatia in care clientul respectiv se suceste si nu ii mai convine nimic, ba mai mult isi vrea si banii inapoi (chiar daca sunt foarte putini, asta oricum nu conteaza).

Pai si eu, domnilor? Cu noptile mele pierdute ce se intampla? Chiar daca in ultima instanta pe mine nu ma afecteaza financiar (andrei are grija de asta totusi si stiu ca apreciaza timpul meu), ma afecteaza profesional (ce-i drept, e un cuvant cam mare pentru umerii mei, dar sper sa ajung curand sa am forta sa-l duc in spate). Zilele si noptile interminabile pe care le petrec la birou pentru a preda lucrarea conform deadline-ului stabilit cu clientul se duc pe apa Sambetei iar satisfactiile, entuziasmul si strategiile ne parasesc pe toti. Ne ramane doar sa ne amintim peste ceva timp, cu amar, la o bere despre clientul X care si-a bagat bocancii noroiosi in biroul nostru, ca sa ne joace in picioare cateva zile si uneori luni.

Am sa mai scriu aici in detaliu, dar nenonimal, despre anumite situatii. Dar asta mai tarziu...

Replica zilei

- si ma gandesc serios la o solutie, dar una constructiva.

client: Deci, din punctul meu de vedere, in momentul asta colaborarea noastra s-a terminat, sa-mi spuneti cat o sa ma coste in continuare administrarea site-ului.




Ştefan

ca pe vremuri, iubite.. ca pe vremuri..

am picioarele reci acum. asa de reci, incat mi le-as incalzi ingramadindu-mi degetele intre coapsele tale. simti, mirosi, auzi? vine toamna. daca nu a venit deja. iti imaginezi cum ar fosni frunzele sub noi, facand dragoste pe o ploaie salbatica, sub cerul negru? am ajunge acasa lipiti unul de altul, cu picaturi, cu parul ud ne-am intinde pe pat, goi, si am asculta "songbird". n-ai idee cat de patata e perna mea de lacrimile ultimelor zile; nu mai stiu de ce am plans, mi-ai spus ca ma iubesti si mintea-mi era fixata pe-un portativ cu note triste, iar lacrimile curgeau si eu ma incruntam si imi ingramadeam fata intre perne, ca sa nu ma aud.
revenind la toamna, cred ca n-a fost niciodata anotimpul nostru. stiu ca de obicei se asternea o tacere mai mare de trei sute de kilometri intre noi si doar niste mail-uri cu vreun vers sau vreo declaratie stangace mai salvau situatia. dar e asa frumos toamna. as vrea sa-mi scrii despre toamna, pe glezna stanga, cand eu as dormi la pranz. m-as trezi ciufulita si m-as chinui sa citesc aglomeratia de litere marunte, apoi te-as zgaria pe spate si te-as saruta pe jumatate de buza. ce-ar merge acum o sticla de vin rosu, sec, un pachet, doua de tigari (poate ca lucky ar merge mai bine pe frigul asta), un pat si un patefon.
"ca pe vremuri, iubite.. ca pe vremuri.." ma obsedeaza versul asta. poate ca ni se potriveste, poate ca e prea nostalgic, poate ca e plin de regret. nu am niciun regret la ora douasprezece noaptea, in mijlocul asta de septembrie in care toamna aproape ca a violat asfaltul si copacii. stii de ce mi-e dor acum? sa-ti asez fularul la gat si sa te prind de nasul rosu, inghetat de frig. de cel mai frumos noiembrie (peste care s-a asternut aproape un an..), de lumanari cu miros de cafea, de frigul din maini si din picioare, de banca aceea pe care ne asezam mereu, pe cozla. sa-mi apropii obrazul meu drept de obrazul tau stang si sa stam asa, sa ne uitam la scheletul unui copac langa un felinar portocaliu.
mai bea o gura de vin si incalzeste-mi trupul in cearsafuri moi, cu imprimeuri pastelate. strange-ma de mana si recita-mi un vers, doua din Bacovia. hai sa ne mai iubim o noapte-ntreaga.



te iubeste,
nesfarsit,

a ta,

Ioana.

Muzica la inceput de toamna

Noir desir -Le vent nous portera

Cu racoare si ploi,
Ştefan.

Linistea e muzica!

Daca te-ar invata cineva ce sunt stelele, eu te-as invata sa le rostogolesti pe dupa Luna, luminand partea ei nevazuta. Iar eu as invata de la tine cum muzica se vede, se simte, nu se aude.

Despre sentimentul de liniste: Linistea se aude. Are un sunet aparte pe care il simti din strafundul sufletului. Daca zgomotul s-ar opri? Tropaitul pantofilor cu toc de pe trotuar, huruitul masinilor si sunetul de resperatie grea al omenirii fumatoare de noxe, furnalele fabricilor si senilele gandurilor-tanc. Daca nici vuietul spatiului, cometelor, clipocitul stelelor ca picaturi de ploaie in fereastra de toamna s-ar opri ?

Atunci Dumnezeu ar asurzi? Ar amuti? Ar orbi din cauza stelelor de dupa Luna? Dumnezeu se ascunde acolo de zgomot, se retrage in mansarda lui, bea o cafea si asculta jazz! Linistea e muzica! Din cand in cand mai trage cu ochiul spre Pamant si spune: "ssst! vreau sa ma odihnesc putin", isi inchide ochii si adoarme visand pe fiecare din noi, perturbandu-i somnul cu franturi de ganduri-tanc.

Apoi se trezeste si deschide fereastra din cer spre noi, oprind patefonul nesfarsit al linistii.




Ştefan

imbatranind de fericire, intr-o mansarda fara flori..

un fum albastru ca o perdea din dantela subtire si aspra la atingere, care ne desparte cu o silaba de lumea de afara, ingramadita intr-o crapatura de geam. ne-nchidem intr-un vis frumos, calm, suav, ca o unda albastra, ce tremura pe degetul aratator, atunci cand ne unim cu marea. stam cu ochii deschisi, cu buzele rotunjite si ne rugam in tacere la un zeu inexistent, la un punct negru pe Soarele ce apune dupa munti, ce dispare ca o pasare lovita de tren.. scriem poezii cu degetele, unul pe spatele celuilalt, ne rontaim rimele si morfemele si metaforele grena. uneori auzim vocile si pasii oamenilor, grabindu-se spre un pat gol si rece, spre o banca de lemn scrijelit verde, cu mainile transpirate, dar uscate de singuratate. zambim amar, ca si cum i-am vedea ultima oara, ne urcam in ultimul tren, la doua trei patru noaptea, dansam pe culoare rosii si geamuri patate de lacrimile ingerilor hermafroditi si orbi. camasa mea de noapte ti-e pagina de mijloc, imi ratacesti pe tiv un vers ciung; camasa ta alba se-nveleste cu lacrimi cazute din coapse, glezne si talpi. stii, cand stai cu spatele la mine si eu intinsa, tragem amandoi sincron din tigari, cant pe pielea ta ca un pian alb, ingropam iluziile, despartirile, scrumul de tigara, paharele sparte, prosoapele, notele de plata, tipetele, cuvintele, degetele pocnite, vanataile si picaturile de apa de pe frunte; mansarda se micsoreaza, devine pat si cearsaf imbotit, glasurile de-afara sunt descantece in miez de noapte roasa de molii, iar noi ne pierdem in fire de par, in urlete, inele de logodna, utere, voaluri prafuite, diazepame, flori de nu-ma-uita, bilete de tren si scrisori pe servetele albe, ne mestecam incet, incet viitorul inghetat sub ploaia de-nceput de toamna.





Ioana.

Despre sentimentul de liniste

Voiam sa va mai spun despre mansarda, cea in care vom asculta muzica veche la un pick-up lafel de vechi, cea in care vom lectura carti prafuite de vreme, cea in care vom bea cafea cu zat gros si negru.

Alexandru Andries imi da o stare ingrozitoare de visare. Miroase a pagina de carte si a ziare. Melodiile lui au gust de august si ploaie. Spunea cineva (nu-mi aduc aminte cine) ca "Andries are o tristete, o tristete la care n-a umblat nimeni". Asemenea viselor noastre, simple si fericite impreuna. Tristetea e frumoasa, singuratatea e tragica. Iar noi n-am fost niciodata singuri.



Alexandru Andries - Cassanova

As vrea sa pot desena mansarda, dar nu arhitectural, matematic, rece, ci colorat cu linii groase si subtiri, mazgaleli de copil cu-un soare in fereastra si unul in fotoliu sarutandu-ma a maine.






Alexandru Andries - si totusi



Ştefan

lumea e cum suntem noi

in momentele de liniste, crize in intuneric, zvarcoliri ale pielii si ale sufletului,
cand intunericul musca din tine
iti dai seama cel mai bine de lumina care te-nconjoara,
de caldura celor doua brate puternice care te strangeau odata,
de palmele care nu s-au racit de la caldura obrajilor tai..
in momentele in care ma ustura ochii sub asprimea unor lacrimi care urla a toamna
imi dau seama ca dragostea lui e singurul lucru pretios pe care il am.







Ioana.

vara, nesfarsit.

curgi şiroaie prin mine ca o apă nebună,
dar eu mă sting
de sete. sub greutatea şoaptelor
înot în tubul inimii tale
subnutrită
de dragoste bolnavă.
mă hrăneşti cu firimituri de sânge
clocotit sub Soare
şi mă-nec
cu gene subţiri,
mestec lacrimi, mă
transform în fire de iarbă
pe care calci
nepăsător.


într-o noapte albă m-ai născut
ca să mă spânzuri
cu frânghii de salivă, spasme,
strângeri de mână.
mă-nalţi, eşti în mine, îmi vorbeşti
cu gura închisă mă săruţi
şi tresărim ca licuricii
în lumina soarelui de august târziu.


mă îngheţi
doar cu un ochi,
dispar când clipeşti foarte repede
pozele de pe retină
fac dragoste cu un fulger,
privirea mea rece,
tot mai rece.
mă respiri psihotic
îţi ţii răsuflarea şi
mor acolo,
cu mâinile strânse pe-o coardă vocală.

când ai venit, unde pleci acum?



Ioana.

rau de partea a doua

mi-e rau... si atat.

Ştefan.

Inceputuri, mijlociri si nesfarsituri....

Probabil unul din primele cantece care ne-a legat, ne-a conectat si-a facut sa sara scantei din noi doi. Cantec ce s-ar auzi in diminetile de Luni - cu volumul ceva mai ridicat -, cand eu sunt acasa, asteptand langa cafeaua fierbinte, iar ea la servici.

Cam asa au fost inceputurile. Mijlocirile mai tarziu iar nesfarsiturile... nesfarsite.

Ştefan

believe in us

Ioana.