A bea cafea?

A bea cafea? Cafeaua se soarbe gură cu gură, îndelung, începînd uneori de dimineață, de fapt cam întotdeauna, cînd cuvintele au nevoie doar de un mic brînci, un bobîrnac îndesat, ca să se alăture unul de altul în fraze parcă curgînd de la sine. Apoi vine a doua cafea, mai lentă, preparată la același aragz, pe același ochi, mereu același, nu aș face o cafea pe un alt ochi… o fi o superstiție… Cu a treia cafea revine tristețea, ziua dusă aiurea, iremediabil pierdută, cum îți pierzi, în fond, toată viața… și mai revine și lectura… groaza că vei muri fără să mai recitești cărțile-cult pentru tine… sau altele, noi, descoperite întîmplător (uneori după indicații extrem de mici, de neluat în seamă, numai că eu le iau, iau lectura foarte în serios… e viața, multiplele vieți în care nu te ofensează nimeni, nimic.. respiri liber prin foile altora, prietenii tăi adevărați încă din adolescență – atunci singurătate putea căpăta forme mortale, dar te salvai, te salvai, te salvai…). A bea cafea? A trăi întru CAFEA!

( Emil Brumaru )

Ioana.

I love you because I know no other way.

"I do not love you as if you were a salt rose, or topaz
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.

I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.

I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way

than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep."

(Pablo Neruda, Love Sonnet XVII)

Ioana.

avem si noi patru anisori.

au trecut patru ani si nici nu i-am simtit. s-au furisat asa, pe langa noi. eu spun ca-i un lucru bun sa nu simti cum trece timpul, asta inseamna ca il petreci frumos si iti doresti sa tragi cu dintii de fiecare minut, sa tot dureze... ma simt acum ca o cutie imeeensa in care s-au ingramadit toate amintirile in doi.
iti multumesc pentru tot ce mi-ai oferit in anii astia incredibili, iti multumesc ca ma faci sa visez dar ma si aduci cu picioarele pe pamant atunci cand trebuie, iti multumesc ca-mi esti si prieten si iubit si amant, iti multumesc ca esti alaturi de mine la orice ora din zi si din noapte, ca-mi treci cu vederea toanele si incerci sa-mi descurci personalitatea complicata, iti multumesc ca razi la glumele mele si nu te superi atunci cand te musc/pisc/trag de par/fac glume pe seama ta, iti multumesc ca-mi insoresti zilele cu zambetul tau si-mi incalzesti noptile cu imbratisarile tale. dar, cel mai mult, iti multumesc pentru lucrurile mici pe care mi le daruiesti, zi de zi (bilete de autobuz, chipsuri, biletele roz lipite pe noptiera, imprumuturi financiare :), masaje aproape profesioniste, lumanarele colorate, amorteala mainii drepte pe care o ai pentru ca dormi in aceeasi pozitie ca sa fii in spatele meu si sa ma protejezi, cartofii prajiti, ciocolata amaruie, spalatul vaselor, tigari, bilete la cinema, manusile tale atunci cand imi ingheata mainile, medicamente, desene animale, melodii frumoase, lectiile de chitara, ascultatul slagarelor cantate de mine atunci cand nu pot dormi, gogosiiiiiiii, poreclele acceptate, raspunsurile prompte la sms-uri din ore tarzii, incurajarile, momentele de naivitate si de stangacie simpatica, alintaturile private :P) si multe multe multe altele, pe care o sa ti le soptesc inainte sa adormim...
mai stii cand mi-ai spus ca simti ca si cum am fi ultimii doi oameni de pe pamant? da, si eu simt asta!




LA MULTI ANI NOUA!



Te iubesc, Ştef!


Ioana

patru ani

• patru ani
• o mie patru sute saizeci de zile
• treizeci si cinci de mii si patruzeci de ore
• doua milioane o suta doua mii si patru sute de minute
• o suta douazeci si sase de milioane si o suta patruzeci si patru de mii de secunde.

Te-ai simti de parca te-ai apropia de finalul unei lungi calatorii si ai ajunge acasa....

E sentimentul ala cald si moale pe care-l simt doar dimineata cand ma trezesc deschizand doar un ochi si ascultand, sa-mi dau seama daca mai e cineva acasa. Apoi un mormait de langa mine imi atrage atentia, ea se intinde ca o pi-si-ca si ma ia in brate, strangandu-ma cu o putere pe care n-as fi putut s-o intuiesc. Soarele se zgaieste prin geam si afara parca ninge iar. "Buna dimineata, dragostea mea!" intr-o clipa ceaiul e gata si in timp ce-l bem mai trece un an. Si inca unul...

Avem patru ani si ne iubim de-o viata!

Ştefan.
10.feb.2010

PS: Te iubesc, sotia mea!

untitled.

"Nu stiu daca ai simtit vreodata cat e de grava si de definitiva o asemenea dragoste; daca ti-ai dat vreodata seama ca, orice s-ar intampla, nu te mai poti desparti de fiinta iubita, ca esti legat de ea pana la moarte, in sensul concret al cuvantului. Adica numai eventuala ei moarte iti mai poate reda libertatea. Altminteri, cat traieste ea, fie ca esti sau nu indragostit, fie ca vrea sau nu mai vrea iubita, te simti al ei, legat de ea, ursit ei... Lucrurile acestea nu le inteleg tinerii si, in general, nu prea le inteleg cei care n-au trait mult timp impreuna cu o femeie. Uneori, atunci, strivit intr-un anumit sens de o prea mare dragoste, te gandesti la moartea iubitei. Stii prea bine ca, chiar daca te-ai desparti de ea, ea continuand sa existe, sa traiasca undeva pe acest pamant, nu vei simti cu adevarat libertatea. Nu o vei putea simti nu pentru ca ai avea mustrari de cuget, ci pur si simplu pentru ca existenta ei continua sa te chinuiasca si sa te deprime, de departe..."

[M. Eliade, Nunta in cer]

Ioana.

Imperiul lianelor

via Subcarpati.com


Ştefan.