NY state of mind

Ma incanta faptul ca lucrurile au inceput sa se miste (incet si sigur) la sala. Am schimbat macazul. Vorbim acum de muzica (nu zgomot!) si abia daca-mi mai incap in piele.

Ne-am pricopsit cu un pianist si o voce excelenta. S-au schimbat multe dar tot raul a fost spre bine. Acum trebuie doar sa studiem si sa ne studiem reciproc.

Am o imagine pe care nu cred ca as avea cuvintele necesare la indemana sa o pot descrie. Ma vad cantand cu ei intr-o cafenea intunecoasa si racoroasa, intr-o dupa-amiaza de vara. Desi afara e o caldura malefica si lumina, noi suntem inconjurati de fum de trabuc si aroma de cafea.

In a New York state of mind....



Ştefan

Sus

Mi-am amintit de cantecul asta, pe versuri de Daniel Dragan.
Nu ti-am mai cantat demult asa, ar trebui sa reiau activitatea asta.



Sus - Daniel Dragan

Era ceva în atmosfera,
o boare uscata, un aer incins,
parca s-ar fi scuturat o cometa
scapata pe sens interzis.

Carele se rasuceau descriind
variabile intersectii
pe Calea Lactee marsaluiau
nevazuti meteoritii.

Tu erai mult mai departe de ei
intr-o directie contrara,
să te ajung mi-ar fi trebuit
treizeci de ani si o vara.

Nu-ti vedeam decât un colt de obraz,
paru-ti cazuse pe frunte,
numarai satelitii de tinichea
ca pe niste margele marunte.

Ti-am făcut semn si tu ai raspuns,
sau poate mi se paruse doar mie,
s-ar fi putut să mă-nsel,
cine stie!?

In atmosfera era cu siguranta ceva,
un sentiment cosmic rebel,
te-am sunat, te-am sunat, te-am sunat,
si n-ai raspuns la apel.

PS: da, eu sunt ala care canta :P

Ştefan.

Am atatea sa-ti spun si nu stiu daca o sa reusesc sa le curpind pe toate in putinele randuri pe care le scriu de obicei. Voiam mai devreme sa-ti scriu asta intr-un mesaj dar mi-am dat seama ca n-as avea loc, iar la telefon probabil nu mi-ai raspunde.

Nu stiu daca intelegi asta, dar de fiecare data cand trecem printr-o perioada de genul asta eu ma simt parasit. Ma simt de parca ne-am fi certat cu tipete si injuraturi, de parca ne-am fi amenintat cu divortul reciproc si ai fi aruncat cu farfurii in mine. Imi ard mainile si pieptul (e o durere fizica). Nu mai pot sa trec prin asta, e prea mult pentru mine. Te rog intelege ca nu-mi doresc altceva decat sa fii fericita! Vreau sa-ti fac toate placerile si sa gustam aerul dulceag al lumii impreuna, fara sa tinem evidenta caruia dintre noi i-a fost cerut sa plateasca nota la plecarea spre casa.

In ultimele zile m-am simtit iarasi parasit. Sunt genul de om care se simte vinovat, desi stie ca nu a gresit cu nimic (dar ma simt vinovat pentru ca tu nu mai esti fericita - asta din cauza mea), genul de om care si-ar cere iertare pentru lucrurile pe care nu le-a facut doar sa te faca sa-i mai zambesti odata.

Nu stiu cum te simti tu acum. Poate chiar zambesti si razi in anumite imprejurari, fara sa fie fals sau fortat. Poate te simti eliberata pentru ca te sufoc cu nevoia mea de comunicare de obicei. Dar eu nu pot. Sunt prins de tine cu o sfoara invizibila, cu care imi doresc sa fiu legat de tine. Am ajuns sa ma intreb daca nu cumva stau in calea fericirii tale. Daca as fi sigur de lucrul asta as pleca fara sa-ti spun o vorba, dar nu-i decat o banuiala care renaste de fiecare data cand te departezi de mine.

...imi lipsesti.


Ştefan

Dus-întors, la Paris

- Trezește-te. E târziu! mi-a spus sărutându-mă și deschizându-mi ochii. Chipul îi era luminat de un bec stradal ridicat exact în fața geamului nostru. Am sărutat-o și eu.

- Cât e ceasul ?

- Zece și douăzeci, ai adormit pe canapea, răspunse frecându-mi ochii cu degetele.

În seara aceea plecam împreună la Paris. Plănuiam demult să mergem împreuna, doar noi doi, undeva unde să nu ne deranjeze nimeni, unde să nu ne pese dacă am încuiat ușa sau dacă am închis geamurile, în caz că plouă. Deși aveam demult intenția de a pleca undeva, abia cu două zile în urmă ne-am hotărât să mergem la Paris. Am făcut rezervările pentru avion și hotel în grabă și bagajele cu câteva ore înainte de a pleca. Amândoi aveam câte-un rucsac cu lucruri esențiale de care nu ne puteam despărți.

M-am ridicat de pe canapea și m-am dus să mă spăl pe față și să mă îmbrac. Ioana era deja gata de plecare, se încălța. Când am ieșit din baie nu mi-am putut opri un hohot de râs. Avea un stil copilăresc de a se încălța, stând în fund pe podea și îndoindu-și genunchii pentru a-și pune în picioare sandalele, ca un copil ce nu mai are răbdare să iasă afară la joacă și se încalță grăbit, lăsându-și șireturile desfăcute.

- De ce râzi? m-a întrebat mirată de zâmbetul care încă se vedea pe fața mea când s-a ridicat.

- De nimic. Hai să mergem.

Ne-am luat bagajele și am coborât în fața blocului unde ne aștepta un taxi. Ajunși la aeroport ne-am strecurat repede prin filtrele de securitate și am ajuns în sala de așteptare. Îmbarcarea se făcea abia peste o oră așa că ne-am luat câte o cafea și ne-am așezat pe scaunele din sala fără să ne spunem nimic unul altuia. Ne zâmbeam unul altuia cu subînțeles pe care niciunul din noi nu-l înțelegea pe deplin.

- Iar râzi de mine! mi-a zis prefăcându-se furioasă.

- Nu râd de tine. mă amuză doar panica ta de a pierde mijloacele de transport, fie că e vorba de autobuz, tren sau avion, trebuie să fii neapărat cu cel puțin o oră înainte la locul de plecare, i-am zis încercând să-mi ascund zâmbetul.

- .... ba nu! zise încruntată și ciupindu-mă de braț cu un zâmbet malefic.

Ne-am ocupat locurile în avion. M-a lăsat să stau la geam pentru că mie îmi place să privesc norii și am o mică spaimă de înălțimi care "trebuie confruntată!" cum spune ea. A citit tot drumul, iar eu am privit prin hublou absorbit de dansul norilor și muzica de violoncel și pian pusă de compania aeriană în căștile aferente fiecărui scaun. Norii dansau, timpul trecea iar noi eram din ce în ce mai aproape de destinație.

Am ajuns la patru dimineața pe aeroportul Charles de Gaulle, la douăzeci și trei de kilometri de centrul Parisului. Ne-am urcat într-un taxi și am plecat spre hotel. Angajații de la recepție au fost în deajuns de draguți și ne-au permis să ne lăsăm bagajul în lobby-ul hotelului pana la zece dimineața, când ne puteam caza. Asta mulțumită Ioanei care știe franceză. Eu nu știu deloc, am zis doar "bonsoir" și au râs toți de mine pentru că asta înseamnă "bună seară".

Lăsându-ne bagajul în lobby am pornit pe străduțele Parisului în căutarea faimoaselor grădini franțuzești și a bulevardului Champs Elysées. Am hoinărit câteva ore prin frumoasele parcuri cu gard viu și trandafiri cu miros dulceag. Am trecut apoi pe lângă Arcul de Triumf și Louvre și pe malul Senei pana la Turnul Eiffel. Acolo am dat peste un autentic mim francez, care probabil își începuse tura mai devreme decât de obicei, mimând că-și bea cafeaua și dansează cu o domnișoară imaginară. I-am lăsat câteva monede, am făcut câțiva pași de vals pe o muzică imaginară și am mers mai departe. Ne-am așezat pe o băncuță în parcul Jardin des Tuileries și am privit cum trec parizienii pe bicicletă, probabil mergând spre serviciu.

Am stat acolo până la zece și jumătate dimineața. Nu vorbeam decât în cuvinte monosilabice, urmate de oftaturi de fericire. Eram absorbiți de frumusețea acestui oraș grandios, având bucureștii ca tiz, deși acesta din urmă nu are aproape nicio legătură cu frumusețea Parisului.

Căscând de oboseală am luat drumul, ținându-ne de mana, spre hotelul în care urma să ne cazăm, aflat pe Rue La Boetie, în apropierea pieței Saint-Augustin, foarte aproape de Champs Elysees. La propunerea personalului de la recepție am luat micul dejun în restaurantul hotelului. Câte o cafea cu lapte și un croissant cu miere. Ajunși în final în camera micuță de hotel, de la etajul trei, am adormit amândoi îmbrățișați zâmbindu-ne reciproc.


Pierrot

sa fim fericiti

De cand suntem impreuna imi doresc un singur lucru: sa fie fericita (si in cel mai bun caz, sa fie fericita din cauza mea). Dar imi doresc asta asa de tare incat uneori dau gres, ma impiedic in cuvinte si le fac sa sune "nepotrivit". Nu incerc sa fiu o figura paterna, dar uneori as vrea sa fiu privit asa, poate aici gresesc. In orice caz, as face orice sa fie fericita. I-am spus odata ca m-as juca in picioare pentru ea (si asa e).

Atunci cand dau gres (si momentele astea sunt destul de dese) tot universul meu se strange intr-un punct si se naruie incet de tot ca o lumina din ce in ce mai palida...


Ştefan.

Clasic...

Imi amintesc de vremurile in care-mi pierdeam verile ascultand pian clasic cantat de un prieten ceva mai in varsta. Mi-e dor de vremurile alea...



via bucurenci

Ştefan

fotografii.

ma intrebi, uneori, de ce ma uit la tine si imi zambesti. zambesc si eu, dar sub zambetul meu se ascund toate fotografiile invizibile si lipite de peretii creierului meu. te fotografiez cu bataile inimii si cu pielea calda ce se lipeste de corpul tau. te fotografiez uitandu-te, pierdut, la fereastra, cu fumul de tigara unduindu-se sub apasarea buzelor tale, acoperindu-ti usor chipul, incruntandu-te putin sau cu ochii mici si somnorosi. te fotografiez mergand langa mine, dandu-ti parul din ochi si oftand a "ce cald e!", te fotografiez si cu coada ochiului, cand studiez oamenii si stiu ca ma privesti si tu. unele fotografii sunt intunecate, pentru ca te surprind dormind langa mine, cu lumina unui bec aproape atingandu-ti talpa, cu mana strangandu-ma foarte tare, iar eu ma simt ca o mica foaie de hartie mototolita intre degetele tale. prind pe retina si stropii de apa ce-ti contureaza gatul si clavicula, firele de par ce-ti zgarie fruntea intr-un glas cu vantul, degetele din jurul tigarii, scuturandu-i usor scrumul, cum imi prinzi mana cu venele groase si proeminente, iar "I"-ul de pe bratara se misca haotic. cel mai mult imi place sa te fotografiez zambind, pentru ca zambetul tau mi se aseaza pe piept, pe coapse, pe obraji, imi intra pana in oase si imi face muschii sa tremure. fiecare zambet de-al tau ma uimeste, ma cutremura, ma bucura, ma face sa ma simt copil, protejata, zambetul tau ma agata de coltul gurii tale si ma prind cu mainile de pielea ta. toate fotografiile cu tine mi se deruleaza in minte ori de cate ori mi se face dor de tine; apar ca fulgerele si-mi surzesc sufletul ca un tunet catifelat.
uite, ti-am raspuns. de asta ma uit asa la tine...




Ioana.

La margine de gânduri

Am stat şi-am zgârmat în întuneric cu un băţ. N-am găsit nimic.



Ştefan

Muzica sa fie

:) jazz mood

de azi avem permanent muzica in mansarda


Ştefan

Pieptanul tau...

Cum ar fi daca as fi pieptanul tau ? Sa ma scalzi in parul tau smolit si moale. Sa-ti sarut crestetul capului sau sa-ti zgarii pielea gelos pe lantisorul ce-ti sta mai aproape de inima decat mine. Nu mi-ar mai ramane decat sa ma bucur de fiecare dimineata dansand pe langa urechile tale. Nu mi-ar mai ramane decat sa ma bucur de tine!

Te iubesc, Aimee!


Ştefan

Poezie

Mi-am format o noua pasiune: poeziile lui Sorescu, recitate de Tudor Gheorghe.





Marin Sorescu-Spanzuratul

poezia trupului tau.

Ioana.