Muzica de dimineata. Marti

Alexandru Andries - Prea departe de acasa



Alexandru Andries - TNT, secunda doi


Ştefan.

Juramant

Iti spuneam acum ceva timp ca nu mai gasesc necesar sa infrumusetez cumva cuvintele care ajung la tine. Nu ma mai simt in stare sa fac asta, cel putin pentru moment, pentru ca de fiecare data cand ma gandesc la tine, orice figura de stil, epitet sau imagine primavaratica paleste in culori fade in fata "te iubesc"-urilor care-mi trec prin minte o data la o zecime de secunda. Imi vine sa umplu caiete intregi cu doar doua cuvinte: te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc[...] Nici macar despartite de virgula, ele rabufnesc si se varsa din interiorul meu in cascade colorate. Mi-e teama uneori ca nu-ti pot scrie ceva frumos, dar nu pot concepe ceva mai frumos de atat. Ma linistesc uneori cand iti scriu pe marginea paginilor, in carti daruite, cateva cuvinte sugrumate de spatiul mic pe care-l am la dispozitie. Incerc sa cuprind cumva cu bratele universul meu si sa nu transform juramantul asta intr-un discurs ("de om mare"). Dar tot nu pot sa-ti scriu ceva frumos! E ca atunci cand visezi frumos... daca iti dai seama de asta si incerci sa-l infrumusetezi prin propriile puteri, se poate transfroma foarte repede intr-un vis urat sau te poti trezi imediat. Ma linisteste cumva gandul ca peste randurile astea vor trece ochii tai. Sunt cel mai fericit om din lume, poate ca nu se vede asta din lipsa de entuziasm a cuvintelor alese, dar sunt!

Te iubesc, Aimèe!

Pierrot

bucureştiul e mai frumos sub genele tale.

răsunai în mine cu
ambulanţele şi maşinile de poliţie
de pe bulevardul umed,
te întorceai pe o parte,
te desfăceam ca pe o carte verde
cu pagini îngălbenite;
degetele ni se atingeau timide.
nu, nu mă mai întreba cât de mult te iubesc
şi nu, nu mai zâmbi
când mă uit cu o coadă
de ochi
la tine.
eu tac. tu taci. ne iubim într-o
simfonie a tăcerii,
pe care nimeni n-o ştie,
nici măcar moşuleţii cu ochelari
arghezieni de după ferestre imense.
de fiecare dată când tac, măsor
-cam cât de mult te iubesc eu-
uite, şi acum tac
(şi mai număr şi stele, în baza doi)
aş vrea să te-absorb ca pe cerneală,
să-mi intri în fiecare moleculă
şi să mă descompun noaptea,
când orele se furişează
pe lângă tălpi,
când îmi fumez ultima ţigară.
să-ţi fiu tangentă şi să te-mbrăţişez
-cu două paranteze catifelate-
când plouă
(de ce nu poate
cerul să fie căprui?),
îmi simt ochii grei ca burţile
de gravide
şi vreau doar să te iubesc la etajul
zece, de pe magheru,
să ni se topească mâinile atinse şi neatinse,
curgând pe scările rulante
de la metrou.
spuneau unii că
-acasă e acolo unde ţi-e inima-
bucureştiul în inima mea pentru că
tu eşti în inima mea şi pentru că
acasă e cald şi frumos,
e prea frumos
la tine-n suflet.
mai vreau să-mi laşi vânătăi
pe braţe cu tropăitul tău
(şi să-mi zgârii timpanul
când stingi ţigara în farfurii mici)
mâna ta să mai cadă pe sânul meu ca
toamna peste bucureşti.
un septembrie
cu oameni singuri plimbându-şi câinii
prin parcul tineretului
şi noi, prin ploaie. tăcând.
tu dormi?





Ioana.

si sa mai desenam

Il cheama STANLEY! :)


click si apoi click 2 -> set as desktop background

Ştefan.

Acasa

Suntem prinsi in valvataia propriilor tabieturi matinale. Ne trezim in felul clasic: ea trage de mine si ma musca, iar eu ma intorc pe partea cealalta si zic "inca putin" sau o strang in brate tinandu-i bratele stranse pe langa corpul meu, sa nu ma mai ciupeasca. E devreme, noua si ceva, trebuie sa ajung la servici. Cobor, iau doua cafele ("la pachet") si urc din nou cele zece etaje cu liftul ala subred care troncane si bocane din toate incheieturile. Ne studiem reciproc, stand la masa din bucatarie fumand si sorbind din cafeaua fierbinte. Afara oamenii misuna ca niste furnici, pe Magheru, se aud sirene de politie sau ambulanta. S-a trezit orasul!

Te iubesc, sotia mea!

Ştefan

sa desenam

Ştefan

vom numara o noapte...

"taci ua, ca ti musc". prinsese accent, poate doar pentru ca mi-am lipit de atat de multe ori si atat de intens buzele de ale sale... cine-ar fi crezut ca vine, cine-ar fi crezut ca o sa-i sar in brate in gara aglomerata, prea aglomerata, cu oameni ce semanau a furnici si albine batandu-se cap in cap, valiza-n valiza?
intotdeauna sunt pesimista, intotdeauna refuz sa privesc spre viitor, spre vise, unele irealizabile in viziunea mea, imi place sa visez, dar urasc sa ma prabusesc dupa aceea. dar, de data asta, nu m-am mai prabusit, m`a prins in brate si m-a izbit putin, un pic de tot, cu tampla de stele. ma uit acum spre cer si parca-i vad ochii, parca vad bucatelele de cer, ca vitraliile, reflectandu-se in ochii sai, inca aud zgomotele din padure,
o creanga miscandu-se, un gandac mergand pe mana lui, desenata cu vene groase, pe care degetele mele le conturau in adierea vantului timid, de vara "promisa"...
am dormit cu camasa lui pe mine, ce-i purta perfect mirosul, o mangaiam din cand in cand, imaginandu-mi ca-i mangai pielea, o strangeam in jurul trupului meu cu umflaturi rosii [de la tantarii din padure], o sarutam din cand in cand, fara sa ma mai uit daca "vine lumea".
cum spunea si el, s-au despartit doar trupurile, ca sa se dezmorteasca putin, ca sa se-mbibe in dor, ca sa se usuce de sete unul pentru celalalt. urasc garile,
intotdeauna le voi uri... sau, cel putin, urasc "plecarile", "departures"-urile, zgomotul acela de despartire, oameni care fac din mana, dar nu de "salut", ci de "o sa-mi fie dor de tine".
da, deja mi-e dor de el, ii mangai parul [sau, ma rog, o mica parte, o suvita], ii simt rasuflarea in ureche, cand adorm, ma intorc de multe ori in somn, ca si cum as sta pe piciorul lui care a amortit, sub greutatea mea, ma uit de multe ori in oglinda, ca sa-mi vad semnul de pe gat, piscatura de gandac bucurestean
si nu sper decat sa mai adaug un bilet de tren, cu destinatia "piatra neamt", la cele doua ce stau in sertarul sufletului, langa nici-nu-mai-stiu-cate alte amintiri.




(12 iulie 2006)


Ioana.

zece ani...

EL:
Nu am prea multe, tu le stii:
Câteva carti de poezii
Si un mar într-o oglinda, poate-l vrei...

Un perete numai poze
Viata când era pe roze
Avem numai, numai douastrei...

EA:
Lumea-i în odaia mea,
Uneori treci tu prin ea,
Dar parfumul tau trei zile nu dispare..

Daca vrei, ramâi, nu stiu.
Dar sa pleci - e prea târziu,
Prea târziu si ploua tare..

EL:
Daca ar fi sa aleg din toate
Multe-s neadevarate
Cred ca ai ramâne, ai ramâne numai tu


EA:
Asta-i poezia toata,
Toata povestirea-nmiresmata,
Când cu degetul pe piept îmi scrii: "e joi".

Pune iar casetele albastre
Unde-s toate cântecele noastre...
Si-ntr-o clipa vom ajunge
Cu zece ani înapoi..

EL:
Zece ani,
zece ani,
zece ani înapoi...


(Dinu Olarasu si Narcisa Suciu - Zece ani)








Ioana.