timpul se rostogoleste

Timpul nu mai e liniar. Parca se rostogoleste, sau se clatina de la un moment la altul, ca o frunza (sau un pinguin!).




Ştefan

Ce te faci daca te pup ?

Patru zile pline cu amintiri colorate, am avut mansarda noastra (defapt, garsoniera, dar semana foarte bine cu o mansarda), la etajul cinci al unui bloc vechi din centrul bucurestilor, langa Universitate.
Am iesit in oras sa luam micul dejun si cina, ne-am plimbat prin parcuri chiar daca era frig sau ploua, am facut cafea dimineata si, ascuns sub patura, i-am studiat cutele de pe frunte atunci cand invata pentru examen.



Am avut locul nostru mic, pe care am vrea sa-l avem mereu. Doar noi doi, despartiti de o fereastra (cu un semi-balcon) de forfota, praful, claxoanele si maruntaiele bucurestilor.

Pasarile ne-au spus povesti si ne-au urat de bine, veveritele ne-au urmarit indeaproape sa le hranim cu fericire.
































Ştefan

vis de primavara

te-am visat. aveai ochii intredeschisi si genele mangaiate de vant.
batea vantul acela caldut, care se joaca in parul oamenilor, care face forme ciudate, semanand cu valurile, din fusta mea alba.
te uitai la mine si zambeai putin fortat. te fotografiam langa o creanga de copac inflorit.
iti mai ziceam sa-nchizi ochii si-i inchideai. genele tale lungi iti mangaiau usor obrazul uscat.
imi tremura mana si de aceea iti faceam multe poze, din ce in ce mai multe, pana cand copacii infloreau si te infasurau in alb.
ma indragosteam din nou de tine cu fiecare lipire de gene, cu fiecare adiere de vant, cu fiecare fir de par dansandu-ti pe frunte, cu fiecare raza de soare ce se unduia deasupra florilor spalacite.
pentru ultima fotografie, te-am rugat sa ma saruti, zambind.
ne-necam in primavara.


***

"Iubesc amarul gurii tale colt
si ochii-ngusti, minuscule paftale,
sub pacea nedecisa-a fruntii tale
sclipind verzui ca stelele pe bolti;

si genele rapide, inegale,
si-acel suras pe care il dezvolti
in clipele de mii si mii de volti
cand sangele-i pornit sa se rascoale.

Iubesc candoarea somnului tau lung
si timbrul suspinat, starnit de vise
pe care, cu saruturi, le alung,
intiparind pe buzele-ti inchise

o floare cu petale stravezii
- care dispare cand se face zi."

(Nina Cassian, Sonetele iubirii implinite)






Ioana.

joie de printemps.

e primavara! :)

si cineva trebuie sa aduca si putin optimism pe pagina asta, nu?

i'm yours....






Ioana.

Muzica de azi

Am vazut-o aseara pe Alina Manole la Folk Frate si mi-am cumparat si albumul Luna Patrata (ultimul pe care-l mai aveau acolo de vanzare). Va las si pe voi cu o mostra.

Alina Manole - Cutia Pandorei






Ştefan

Muzica de azi....

Observ ca trec prin stari diferite in fiecare zi. Si cum nu sunt o persoana extraordinar de extrovertita, ma inclin in fata oamenilor care reusesc sa ma ghiceasca cu muzica lor. Am segmente din melodii care ma definesc (Andries cred ca a reusit sa ma atinga cel mai mult, in perspectiva asta). Cum ar fi teoria lui Alifantis (pe versuri de Nichita Stanescu) cum ca timpul se poate masura in frunze, fire de nisip, briza marii sau unde (sonore ?). Sau Paul Simon (& Garfunkel) cu al sau "America" [...]




Ştefan

Muzica de azi

Ştefan

sentimente.

mergeam intr-o dimineata spre scoala, era asa caldut si vantul nici nu mai era enervant, vedeam Soarele cum se trezeste si-si fumeaza tigara de dimineata. imi apareau amintiri si ganduri in minte, vedeam secvente, inchideam ochii si le vedeam din ce in ce mai aproape, de parca as fi fost acolo si m-as fi uitat la noi.
mi-am adus aminte de iulie 2007, de prima noastra vacanta la mare, impreuna. de toate sentimentele si starile pe care le-am cunoscut, de comfortul interior si de siguranta de a te strange in brate in fiecare seara, inainte de a adormi, de linistea somnului tau, de mainile tale groase si calduroase, de dorinta de a te avea in fiecare zi si noapte aproape de mine. dar mai ales, mi-am adus aminte, cu fiori in spate, de sentimentul pe care l-am avut cand ne intorceam spre hotel dimineata, foarte devreme, dupa ce am zambit sincron vazand Soarele rasarind, sentimentul ca sunt deja sotia ta, ca suntem deja legati mai mult decat suntem acum.. un sentiment casnic de obisnuinta confundat in tandrete, de certuri cufundate in cearsafuri albe apretate, de ceai de tei baut sincron seara, citind ziare, de petreceri obositoare pe la prieteni comuni, de batai copilaresti cu pernele, facturi impartite in mod egal, plimbari in parc duminica, odata cu batranii si oamenii singuri, vacante spontane planuite cu o zi inainte, cadouri mici lasate sub perna (tigari, ciocolata, acadele, esarfe, stilouri), sticle de vin rasturnate pe masa din bucatarie, dusuri sincron, luat temperatura si facutul ceaiului cand unul din noi raceste, dansuri sponante in lenjeria intima, sarituri in pat dimineata, ca sa te trezesc, cantat la ureche si gadilat cand incerci sa repeti o piesa la bass, cautat farmacie la 2 noaptea fiindca te doare capul, arsul mancarii (de catre mine, biensur) si luptatul cu fumul din casa, ingramaditul la aceeasi fereastra si fumatul unei tigari in doi.. si cate si mai cate, imaginate intr-o singura simtire, intr-un singur moment, de care n-am scris la momentul potrivit, poate pentru ca nu era bine definita, dar de care mi-am adus aminte dupa aproape 2 ani, intr-o dimineata ca oricare alta, cand mana mea simtea lipsa mainii tale, venelor tale, pulsului tau, ascultand Andries..












Ioana.