îmi intri în firele de dantelă din piele. te simt cum te frămânţi sub mine şi mă zgârii, din greşeală, cu unghiile de la mâna stânga. sângerez uşor şi-mi pansezi rănile cu striaţiile buzelor... noaptea, strâng întunericul în braţe şi cămaşa de noapte îmi arde pe trup până îmi stingi dorul cu şoaptele tale bolnave. sunt palidă şi flămândă şi anemică de atâtea paturi cu o singură pernă şi cu cearşafuri netede, neatinse. îţi strâng zâmbetele ascunse sub pernă în palme şi adorm cu pumnii strânşi.
în mijlocul nopţii, mă încălzesc şi vorbesc în somn sau număr liliecii căţăraţi pe lustră. visez uneori că mă înţepi cu acul nepăsării tale şi mă zbat în patul scămos, rece. te caut ca o somnambulă, cu mâinile întinse ca pentru o îmbrăţişare neprimită sau rămasă pe peronul unei gări, în decembrie... aluneci peste mine că o mătase fină.
te am în mine, îmi destrami uşor, uşor, dantela de pe piept. Soarele curge peste munţi ca un papion de aţă...
visând la zile fierbinţi dintr-un august trecut...
Ioana.
No comments:
Post a Comment