de cand am venit de la mare, simtim amandoi mai intens. am realizat ca ne potrivim foarte bine chiar si in cele mai ascunse lucruri. nu cred ca am scris vreodata despre inceputurile relatiei noastre, asa ca o sa scriu cateva randuri, ca o poveste mica.
l-am vazut prima oara pe vampirefreaks.com, pe vremea cand eram eu o mica teribilista si ma credeam metalista. mi-au placut mult pozele lui de la munte si un desen facut de el, o poza in care canta la pian. i-am citit descrierea si am ramas impresionata de faptul ca asculta Cenaclul Flacara si multi alti folkisti pe care credeam ca nu-i mai asculta nimeni... eram intr-o perioada foarte aiurea, de dupa o despartire foarte dureroasa, eram cu cateva luni inainte de examenul de capacitate si nu-mi imaginam eu ca o sa-ncep vreo relatie noua. am inceput sa discutam pe mess si primele cuvinte pe care mi le-a spus au fost: "buna! esti stea?". am ras amandoi de eminescu si am realizat ca nu ne place deloc, am vorbit despre muzica si despre pasiunile noastre; le povesteam colegelor la scoala ca vorbesc cu un bucurestean pletos si ca-mi place mult de el, dar, bineinteles, nimeni nu ma lua in seama. de fapt, nici eu nu ma prea luam in seama. incepusem sa ne scriem lucruri adresate unui "TU" sau unui "EU", ne-am trimis si scrisori clasice, prin posta, iar intr-o zi mi-a trimis o chitara; tin minte si acum mutrele alor mei cand le-am spus ca "un prieten" din bucuresti mi-a trimis-o. au urmat perioade de incertitudine, pentru ca nu stiam niciunul ce simtim sau daca e posibil sa simtim ceva asa, fara sa ne fi vazut vreodata.
ne-am vazut prima oara in februarie 2006 si atunci ne-am logodit. era frig, pe munte, si ii abuream ochelarii cand il sarutam. atunci mi-am dat seama ca sunt indragostita! si atunci am realizat ca si el tine la mine, de-a venit tocmai de la Bucuresti sa ma vada pentru doua zile... atunci mi-a cunoscut si parintii si atunci am avut prima "masa in familie", la care am avut emotii imense.
relatia noastra a fost considerata totdeauna fara viitor, cel putin de cei care nu ne cunosteau indeaproape. asta pentru ca am avut si pauze in relatie, in care nu am facut decat sa ne dam seama cat de mult suntem legati unul de celalalt si ca nu putem fi cu altcineva, pentru ca mereu comparam relatia cu relatia noastra. ne-a fost greu, mai ales in perioada cand el dadea BAC-ul si nu ne mai vazusem de luni bune. recitesc mailurile vechi si stiu ca-i spuneam ca eu cred ca se apropie sfarsitul povestii... ca nu mai cred in viitorul nostru in doi... dar nu a fost asa, poate si datorita cerculetelor argintii ce ne stau pe degete.
am petrecut veri impreuna, vreo patru la numar: in prima vara, a venit el, in piatra, de doua ori la rand, dar cel mai frumos a fost cand nu erau ai mei acasa si a stat la mine; atunci ne-am logodit a doua oara, de data asta l-am cerut eu. si tot atunci, am putut sa-l privesc prima oara dormind langa mine, intr-o dimineata. au urmat, 3 ani la rand (inclusiv anul asta), vacantele in doi la mare... unde ne-am descoperit si ne-am redescoperit, unde ne-am daruit, unul altuia, cele mai extenuante nopti, cele mai frumoase rasarituri si cele mai multe 'te iubesc'-uri, spuse cu voce tare.
i-am cunoscut si eu parintii, am reusit sa-mi calc peste orgoliu si sa stau cateva nopti la el acasa, cand am avut ocazia sa merg in Bucuresti; aveam niste fluturi mari in stomac si ma temeam sa nu zic ceva gresit. ii cautam privirea cand eram, din nou, la "masa in familie"; dar, pana la urma, a iesit si asta bine. dupa ce-am facut si pasul asta, ne-am simtit si mai apropiati unul de altul, ca si cum lumea intreaga ne-ar auzi soaptele de dragoste, ca si cum universul ne-ar imbratisa, cu totul.
si acum sa revin la titlul post-ului. despre suflete pereche. da, stiu ca suna siropos si ca e un cliseu plictisitor, dar eu chiar asa il simt. mi-am dat seama de asta de nu mai putin de 7 ori. de atatea ori, ne-am spus "te iubesc" in acelasi timp. de atatea ori, ne-am pictat, unul altuia, cuvintele astea pe buzele celuilalt... nu pot sa compar cu nimic sentimentul acela; ma simteam implinita, iubita, sigura pe mine si pe noi, ma rascoleau amintirile frumoase si colorate, proiectam, fulgerator, planuri de viitor in doi. chiar am realizat ca ne potrivim si ne completam reciproc, chiar si atunci cand avem stari diferite sau facem transfer de energie, dimineata, cand unul e somnoros si altul striga "energiee" prin camera. imi place ca ne alintam chiar mai mult decat la inceput, cand ne feream de cuvinte mari si de declaratii curajoase. acum, mi se pare ca nu mai reusesc sa cuprind in cuvinte seci tot ceea ce simt pentru el, tot ceea ce imi ofera si toate starile pe care reuseste sa mi le dea, chiar si de la trei sute si ceva de kilometri distanta. ard focuri in noi atunci cand stam imbratisati si ne atingem, dar am invatat cum sa le si mentinem puternice, dupa ce ne despartim pentru o perioada.
nu credeam, daca m-ar fi intrebat cineva acum 3-4 ani de zile, ca voi ajunge in stadiul asta cu relatia mea, nici eu nu cred ca ii dadeam sanse prea mari. dar, acum, la doua luni distanta de momentul cand ma voi muta acolo, aproape de el, de momentul in care o sa ne vedem si noi in fiecare zi, nu-mi vine decat sa le dau peste nas celor care faceau misto de "relatiile la distanta", cele care n-au niciun viitor, pentru ca, nu-i asa, nu ne vedem si nu ne pupam non stop. am invatat, alaturi de el, ca nu lucrurile astea sunt esentiale, ci comunicarea, gandurile, bataile inimii, visele sincronizate, cuvintele frumoase si respectul unuia fata de celalalt, nevoia constanta de a primi "un semn" de la el, dorul si emotiile reintalnirilor, tristetea peroanelor de gara, unde stiai ca va reveni, peste ceva timp.
abia astept sa nu mai colectionam decat cartele de metrou si bilete de autobuz...nu mai vreau bilete de tren dus!
mi-a fost umarul pe care am plans, motivul pentru care mi-am dorit mereu sa fiu mai buna, scopul pentru care am luptat, a fost cel care m-a incurajat in cele mai oribile momente si care mi-a raspuns la mesajele copilaroase din cele mai nebune ore ale diminetii. e cel cu care vreau sa pun lumea la cale. cel care nu m-a facut sa plang decat de dor sau de fericire.
"as vrea sa-ti intru in sange..."
Ioana.
No comments:
Post a Comment