dacă...

dacă vreau s-aud marea,
e de-ajuns să-mi lipesc
urechea
de pieptul tău
şi să mă las stropită
de valuri de respirări dulci.
dacă vreau să compun poezii
din fărâme de lună,
îţi muşc degetele, unul câte unul,
iar cerul e roşu,
rostogolindu-ne cu soarele spre el.
mi-e de-ajuns să-ţi aud
visele tropăind
pe un nor tivit cu dantelă.
m-atârni de tâmpla ta
şi alunec uşor pe două cute
zgâriindu-ţi pielea.
dacă aş vrea să îmbrăţişez infinitul,
te-aş ţine de mână
şi ne-am împleti coşmarurile
monosilabice.
dacă aş vrea să-ţi intru
sub piele,
aş fi un mililitru de apă sărată
cusută pe urme de bronz.
să-ţi cânt fiecare zgârietură
din călcâie,
să-ţi mângâi o pată din iris,
să-ţi sperii somnurile,
să-ţi desenez trupul gol
în te iubesc-uri
închise într-un sân alb,
să-ţi netezesc tresărirea,
să-ţi beau ultimul suspin,
să-ţi înghit prăbuşirea.
dacă aş vrea să-mi colorezi zborul,
te-aş despărţi în silabe verzi,
legănând soarele
pe genele-ţi lungi.
dacă am putea să-mpărţim
nemurirea
în jumătăţi sângerânde,
am atinge cu degetele mici marea,
topind sincron,
în fâşii de lumină,
şoapte nespuse.





Ioana.