Incercam sa nu adorm, pleoapele imi cadeau grele de somn desi dormisem pana aproape de pranz. Am aprins lumina si am pornit televizorul in spertanta ca voi gasi ceva care sa-mi capteze atentia. M-am uitat la ceas... 00:15, trenul pleca la 03:51 si abia puteam sa-mi tin ochii deschisi.
"Atentie se inchid usile" parca auzeam deja conductorul trenului anuntand inceputul calatoriei de sase ore pana in Bucuresti. Gara mica din Piatra Neamt imi trezeste o multime de amintiri, cea mai puternica fiind ziua in care ne-am cunoscut, acolo pe peron.
Zilele astea au fost cred ca cele mai incarcate de sentimente, de pasiune si de dorul nostru inflacarat. Nu ne-am putut dezlipi unul de celalalt. Seara imi era foarte greu sa o las sa plece acasa. (Te-as fi strans in brate in somn; mi-e asa de dor sa fac asta!)
Pe langa deschiderea noastra totala zilele astea, am aniversat impreuna cei nouasprezece ani ai ei, mai linistit si mai personal ca niciodata.
Acum asteptam. Am inceput numaratoarea inversa pana ne vom vedea in fiecare zi si nu mai pot de nerabdare!
Suna ceasul 03:00. Am adormit gandinu-ma la noi si am visat frumos, in continuarea gandurilor. La televizor era un film de A. Hitchcock, "the night the world ended". Am fumat ultima tigara din pachet si am facut curat in camera. Mi-am aruncat hainele in valiza si am coborat treptele reci ale pensiunii de langa gara-mica-plina-de-amintiri.
Lumea se imbulzea in fata usilor desi trenul trase mai devreme la peron. Mi-am gasit locul (66, vagonul 1) si m-am trantit in scaunul tapitat. Sufletul mi-e inca in Piatra Neamt, gandul inca la tine! Din somn te-am sarutat pe obraji si pe buzele tale moi si ti-am spus ca "te iubesc". La multi ani, logodnica mea!
Mai e asa putin....
"Atentie, se inchid usile."
Pierrot
No comments:
Post a Comment