Cel putin din punctul meu de vedere, universul meu se limiteaza la ea. In afara universului stau restul trairilor, cunostintelor, intamplarilor, mai mult sau mai putin (cel putin teoretic) importante. Dar cand ne certam, intregul meu sistem, mod de viata, univers mi se naruie. Si raman doar cu acele lucruri carora nu le dau o importanta majora. E foarte dureros sa vezi cum contribui la distrugerea celei mai frumoase parti din viata ta.
Cand universul asta mic incepe sa isi arate limitele, si se distruge, nu mai functionez, timpul se opreste, oamenii trec fara nici un fel de expresie, muzica nu-ti mai suna a muzica, chitara e un simplu lemn cu sarme, nimic nu se mai leaga. E oribil!
Imi vreau universul inapoi!
Ruga
Doamne daca-mi esti prieten
cum te lauzi prin toti sfintii,
De i-ai scris porunca mortii,
Sa-mi ia calul, nu parintii.
Doamne daca-mi esti prieten
nu-mi mai otravii ursita,
De i-ai scris porunca mortii,
Sa-mi ia calul, nu iubita.
Doamne daca-mi esti prieten
n-asculta de toti zurlii,
De i-ai scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.
Doamne daca-mi esti prieten
cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare
De e scris porunca mortii
Cand si-o ascutii pumnalul
Sa-l infiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul...
[S.P.]
Ştefan
No comments:
Post a Comment