...rau.

ma simt rau. nu stiu daca intelege cineva cum e raul ala.
ca un colt de padure, la inceput de iarna, cu copaci schiloditi de vant, cu cerul plin de nori, cu fulgere luminandu-ti fata crapata de suferinta.
ma simt ca inaintea unui sfarsit. unui capat. ca si cum ai face nodul dupa ce-ai cusut un mort. mi-e frica de noi inceputuri. nici nu pot sa le vizualizez, momentan.
plang si lacrimile sunt reci, nu fierbinti, ca de obicei. o fi si asta un semn.
nu stiu ce anume s-a intamplat, ce fisura a aparut intre "noi". de parca vreun element supranatural ar fi intervenit intre noi si ar fi amagit orice speranta, parca ar taia orice creanga de copac. iar noi nu ne dam seama.
poate ca am gresit si eu. cand vine vorba de relatia asta, sunt in stare sa cer si iertare, daca intr-adevar constientizez ca am facut rau.
singurul lucru pe care vreau sa-l priceapa, sa-l invete, sa-l retina e ca eu nu am nevoie de sfaturi, de compatimire, de imbratisari virtuale sau pupici, de 'te iubesc'-uri spuse atunci cand sunt nervoasa, ca pe o consolare. pot sa trec singura peste necazuri, peste certuri in familie, peste orice esec... ma prabusesc, imi construiesc din nou aripile, apoi zbor iar, poate putin mai stangaci. iar el ma invinovateste ca niciodata nu-mi deschid sufletul in fata lui si ca dau mai multa importanta altor amici, care stiu sa ma scoata dintr-o stare aiurea, ca sa mai uit. ori, daca i-as povesti lui tot ce-am pe suflet, m-as simti la fel de rau, poate chiar mai rau, stiind ca l-am intristat, intr-un fel, si pe el. asa ca prefer o propozitie oricat de ilogica, oricat de stupida, din partea lui, spontana, pentru ca doar asa m-ar face sa zambesc. singurul lucru peste care nu pot sa trec sunt certurile noastre...
iar daca nu vorbesc serios cu el, daca nu ne "certam", el nu intelege nimic, crede ca glumesc. asta ma face sa cred ca inca nu ma cunoaste asa de bine si sunt frustrata. ce frustrata, distrusa! dezamagita...
si se mai si subestimeaza, cand imi spune ca e mai greu de cap si ca el intotdeauna face ceva care sa-i enerveze pe ceilalti. da, ii enervezi pe ceilalti prin grija ta nemarginita, prin preocuparea ta pentru orice lucru minor, care-i da o importanta majora, cand nu e cazul. asta cred ca e principala greseala...
si mi-e greu, acum, pentru ca nu stiu incotro o sa mergem. nu stiu ce ar trebui sa fac, pentru ca nu stiu daca am gresit cu ceva. iar el nu-mi spune nimic concret. dar totusi il iubesc si vreau sa cred ca reprezint ceva mai mult pentru el decat "toata lumea", decat "ceilalti".
acum sunt mai multi nori decat de obicei...

Ioana.