scrisori iubite.

facandu-mi azi curatenie prin dulap, am gasit fostul meu jurnal, o agenda roz, cu un fluture mare desenat pe coperta, alaturi de versuri de la Celelalte Cuvinte sau Magica. en fin, printre poezii stranse de mine de-a lungul timpului, cantece ascultate o singura data, etichete si timbre lipite pe diferite pagini, am gasit si primele scrisori de la el, biletele de tren, pozele alb-negru din copilaria lui.. mi-am adus aminte cand ardeam de rabdare sa aflu ca am ceva in posta. si ne scriam scrisori pe foi albe, neconventionale, cu colturile indoite sau patate cu cafea, pe foi rupte din caietul de romana, "felicitari albe". cu toate ca vorbeam zilnic, ne scriam si scrisori prin hartie. poate de dragul de a ne vedea scrisul, unul altuia, de a analiza atent forma literelor, distanta dintre cuvinte, formula de incheiere, sau de dragul de a avea amintiri vii, pe hartie, pe care sa le regasim si sa retraim niste momente ce nu vrem sa le dam uitarii.
era acolo si o scrisoare cu un plic vernil, cu "henri coanda" [parca], cu niste randuri scrise intr-o ora de romana, de el. scrisoare transportata de la bucuresti de mama. si ,pentru ca plicul n-a vrut sa se lipeasca, asa l-am si primit.. si imi aduc aminte zambind de banuielile ca mama ar fi citit scrisoarea.
ma gandesc tot mai serios sa-ncep sa-i scriu iar scrisori de mana, sa le-nvelesc frumos, alaturi de vreun lucru mic, de-al meu, si sa i le trimit prin posta, sa moara de nerabdare sa se deschida odata plicul, si sa-i tremure coala de hartie intre maini.
ma cuprinde o stare mixta de fericire, de comfort interior, de relaxare, de implinire, de dorinta, cand imi aduc aminte ce a fost atunci si ce e acum, cand realizez ca timpul nici nu ne-a salutat, in trecere. si suvita lui de par e intre degetele de la mana stanga, leneveste si toarce ca o pisica birmaneza.
azi am gasit pe mail "scrisorile nedesfacute" ale lui Alifantis; primite cu drag de la el, cu fundita rosie [virtuala] infasurata. si-o sa-mi permit sa citez un "cantec la malul marii"..

la ceas târziu
te laşi pradă privirilor
şi răsuflărilor mele,
aidoma mării
albastre,
sălbatice,
fremătătoare.
sufletele noastre se unesc
într-o tăcere pe care numai ele o cunosc.
nopţi,
negre,
pletoase,
cu lacrimi de lună
pe care numai noi le ştim.
ce binecuvântată înţelegere
şi iubire ne-apasă.

Ioana.