imi numar cuvintele pe degete, si totusi scriu post'ul asta ca sa-mi insir dorul, ca niste fotografii legate cu clips-uri colorate de o sarma. ca frunzele de toamna impletite cu metalul gardurilor.
o distanta inghetata, dar peste care noi ne asternem rasuflarile, ca aburii ce creaza forme pe geamurile ornate cu flori de gheata.
mi-e dor de el, da, dar e dorul acela dulceag, cu gust de cafea maro-deschis, cu lapte, in care se formeaza inimi, e dorul acela suspendat, care asteapta si stie ca se va intampla, o intamplare legata de cuvantul curand.
curand, peste vreo cateva zile, o sa ne tinem din nou in brate, o sa ne sprijinim gurile unul de altul si o sa ne unim mainile, coapsele, cutele degetelor, gambele, calcaiele, ca sa formam o noua fiinta, ca sa ne intregim, ca sa ne revigoram; noi, la puterea a doua, cu miros de iarna, de vin rosu, tigari si trupuri incalcite..
iti multumesc ca ma tii de mana noaptea chiar si cand esti departe de mine, ca imi lasi semne pe gat chiar cand dormi in alt pat. iti multumesc ca ma incalzesti doar gandindu-ma ca tu existi, ca esti al meu, de acolo..
e frumos, e prea frumos la tine-n suflet...
Ioana.
No comments:
Post a Comment