ne me quitte pas...

Moi je t'offrirai
Des perles de pluie
Venues de pays
Oÿ il ne pleut pas
Je creuserai la terre
Jusqu'après ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumière
Je ferai un domaine
Oÿ l'amour sera roi
Oÿ l'amour sera loi
Oÿ tu seras reine

Ne me quitte pas...

(...)
Ne me quitte pas
Je ne vais plus pleurer
Je ne vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t'écouter
Chanter et puis rire
Laisse-moi devenir
L'ombre de ton ombre
L'ombre de ta main
L'ombre de ton chien...



exista melodii care depasesc marginea de tacere a cuvantului. melodii peste care tacerea se-aseaza ca roua, pe spice de grau. cred ca din acest motiv au si numit genul muzical "soul". muzica pentru suflet. nu de chiuit, nu de fredonat, nu de ascultat in piata mare, o muzica de stare, de moment, aproape de sufletul celora ce si-l deschid in fata acordurilor.
unele melodii sunt ca niste saltele pe care ma relaxez, ca un hamac intr-o livada sau ca intr-un foisor cu multe carti, in mijlocul gradinii, un mediu "pentru visat". mi-ar placea sa fac melodii din visele oamenilor... eu visez, de multe ori, dupa ce ascult o melodie. si de cele mai multe ori, ma visez cu el. cred ca muzica ne apropie infiorator de mult, in ciuda distantei; pe el il leg cu fire de aur de muzica, corzile chitarii lui au devenit corzile chitarii mele, iar el a cantat pe pielea mea rece ca-ntr-o simfonie. "ma acordase ca pe o vioara"... uneori, dragostea seamana perfect cu o melodie. primul acord, primii fiori ai primei intalniri. parcurgi o strofa, cu un vers mai optimist, unul mai trist, ajungi la unitatea indestructibila, la punctul culminant, la refren, care se tot repeta...e ca unirea fizica. iar apoi, spre sfarsitul vietii, strofele se inmultesc, spre final indreptandu-se spre bataile de tobe. se vorbeste spre moarte.
pe data viitoare, imi propun sa dezbat, in scris, de una singura, raspunsul meu la afirmatia lui Camil Petrescu, care sustinea ca "Acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt".

Ioana.