ars amandi.

să te sărut cu ochii
aş vrea
scriindu-ţi cuvinte de frică,
de boală, de plânsete
pe lobul urechii stângi.
morfem cu margine de-argint
aş face
din pieptul tău zgâriat de
soldaţii stropi de apă.
palmele mele umede
ar stropi
tăcerea ta cu o catifea ruginită
sub toamnă.
împreunându-ţi mâinile, gleznele,
unghiile piciorului stâng,
te-aş înghite
ca să te nasc a doua oară,
botezându-te cu sângele
arterelor sparte de stavilopozi.
despărţindu-ţi corpul
în silabe
ţi-aş purta
umerii în buzunar
inima-n păr
şi buzele pe gât.
să-ţi scriu un stih pe vene
m-aş face
baudelaire pentru o eternitate,
să stau s-ascult unduirea,
rima
împerecherii noastre.
pereţii camerei
s-ar dărâma
şi timpul e scrum de mult,
iar eu aş scrie, aş scrie,
aş scrie
cu ploaia de vară, cu raze
şi limfe, fire de iarbă, pietre şi
valuri,
până în suflet
te-aş târî,
prăbuşindu-mă în poezia trupului tău
într-un vers alb.

Ioana.