Dus-întors, la Paris

- Trezește-te. E târziu! mi-a spus sărutându-mă și deschizându-mi ochii. Chipul îi era luminat de un bec stradal ridicat exact în fața geamului nostru. Am sărutat-o și eu.

- Cât e ceasul ?

- Zece și douăzeci, ai adormit pe canapea, răspunse frecându-mi ochii cu degetele.

În seara aceea plecam împreună la Paris. Plănuiam demult să mergem împreuna, doar noi doi, undeva unde să nu ne deranjeze nimeni, unde să nu ne pese dacă am încuiat ușa sau dacă am închis geamurile, în caz că plouă. Deși aveam demult intenția de a pleca undeva, abia cu două zile în urmă ne-am hotărât să mergem la Paris. Am făcut rezervările pentru avion și hotel în grabă și bagajele cu câteva ore înainte de a pleca. Amândoi aveam câte-un rucsac cu lucruri esențiale de care nu ne puteam despărți.

M-am ridicat de pe canapea și m-am dus să mă spăl pe față și să mă îmbrac. Ioana era deja gata de plecare, se încălța. Când am ieșit din baie nu mi-am putut opri un hohot de râs. Avea un stil copilăresc de a se încălța, stând în fund pe podea și îndoindu-și genunchii pentru a-și pune în picioare sandalele, ca un copil ce nu mai are răbdare să iasă afară la joacă și se încalță grăbit, lăsându-și șireturile desfăcute.

- De ce râzi? m-a întrebat mirată de zâmbetul care încă se vedea pe fața mea când s-a ridicat.

- De nimic. Hai să mergem.

Ne-am luat bagajele și am coborât în fața blocului unde ne aștepta un taxi. Ajunși la aeroport ne-am strecurat repede prin filtrele de securitate și am ajuns în sala de așteptare. Îmbarcarea se făcea abia peste o oră așa că ne-am luat câte o cafea și ne-am așezat pe scaunele din sala fără să ne spunem nimic unul altuia. Ne zâmbeam unul altuia cu subînțeles pe care niciunul din noi nu-l înțelegea pe deplin.

- Iar râzi de mine! mi-a zis prefăcându-se furioasă.

- Nu râd de tine. mă amuză doar panica ta de a pierde mijloacele de transport, fie că e vorba de autobuz, tren sau avion, trebuie să fii neapărat cu cel puțin o oră înainte la locul de plecare, i-am zis încercând să-mi ascund zâmbetul.

- .... ba nu! zise încruntată și ciupindu-mă de braț cu un zâmbet malefic.

Ne-am ocupat locurile în avion. M-a lăsat să stau la geam pentru că mie îmi place să privesc norii și am o mică spaimă de înălțimi care "trebuie confruntată!" cum spune ea. A citit tot drumul, iar eu am privit prin hublou absorbit de dansul norilor și muzica de violoncel și pian pusă de compania aeriană în căștile aferente fiecărui scaun. Norii dansau, timpul trecea iar noi eram din ce în ce mai aproape de destinație.

Am ajuns la patru dimineața pe aeroportul Charles de Gaulle, la douăzeci și trei de kilometri de centrul Parisului. Ne-am urcat într-un taxi și am plecat spre hotel. Angajații de la recepție au fost în deajuns de draguți și ne-au permis să ne lăsăm bagajul în lobby-ul hotelului pana la zece dimineața, când ne puteam caza. Asta mulțumită Ioanei care știe franceză. Eu nu știu deloc, am zis doar "bonsoir" și au râs toți de mine pentru că asta înseamnă "bună seară".

Lăsându-ne bagajul în lobby am pornit pe străduțele Parisului în căutarea faimoaselor grădini franțuzești și a bulevardului Champs Elysées. Am hoinărit câteva ore prin frumoasele parcuri cu gard viu și trandafiri cu miros dulceag. Am trecut apoi pe lângă Arcul de Triumf și Louvre și pe malul Senei pana la Turnul Eiffel. Acolo am dat peste un autentic mim francez, care probabil își începuse tura mai devreme decât de obicei, mimând că-și bea cafeaua și dansează cu o domnișoară imaginară. I-am lăsat câteva monede, am făcut câțiva pași de vals pe o muzică imaginară și am mers mai departe. Ne-am așezat pe o băncuță în parcul Jardin des Tuileries și am privit cum trec parizienii pe bicicletă, probabil mergând spre serviciu.

Am stat acolo până la zece și jumătate dimineața. Nu vorbeam decât în cuvinte monosilabice, urmate de oftaturi de fericire. Eram absorbiți de frumusețea acestui oraș grandios, având bucureștii ca tiz, deși acesta din urmă nu are aproape nicio legătură cu frumusețea Parisului.

Căscând de oboseală am luat drumul, ținându-ne de mana, spre hotelul în care urma să ne cazăm, aflat pe Rue La Boetie, în apropierea pieței Saint-Augustin, foarte aproape de Champs Elysees. La propunerea personalului de la recepție am luat micul dejun în restaurantul hotelului. Câte o cafea cu lapte și un croissant cu miere. Ajunși în final în camera micuță de hotel, de la etajul trei, am adormit amândoi îmbrățișați zâmbindu-ne reciproc.


Pierrot