Am atatea sa-ti spun si nu stiu daca o sa reusesc sa le curpind pe toate in putinele randuri pe care le scriu de obicei. Voiam mai devreme sa-ti scriu asta intr-un mesaj dar mi-am dat seama ca n-as avea loc, iar la telefon probabil nu mi-ai raspunde.

Nu stiu daca intelegi asta, dar de fiecare data cand trecem printr-o perioada de genul asta eu ma simt parasit. Ma simt de parca ne-am fi certat cu tipete si injuraturi, de parca ne-am fi amenintat cu divortul reciproc si ai fi aruncat cu farfurii in mine. Imi ard mainile si pieptul (e o durere fizica). Nu mai pot sa trec prin asta, e prea mult pentru mine. Te rog intelege ca nu-mi doresc altceva decat sa fii fericita! Vreau sa-ti fac toate placerile si sa gustam aerul dulceag al lumii impreuna, fara sa tinem evidenta caruia dintre noi i-a fost cerut sa plateasca nota la plecarea spre casa.

In ultimele zile m-am simtit iarasi parasit. Sunt genul de om care se simte vinovat, desi stie ca nu a gresit cu nimic (dar ma simt vinovat pentru ca tu nu mai esti fericita - asta din cauza mea), genul de om care si-ar cere iertare pentru lucrurile pe care nu le-a facut doar sa te faca sa-i mai zambesti odata.

Nu stiu cum te simti tu acum. Poate chiar zambesti si razi in anumite imprejurari, fara sa fie fals sau fortat. Poate te simti eliberata pentru ca te sufoc cu nevoia mea de comunicare de obicei. Dar eu nu pot. Sunt prins de tine cu o sfoara invizibila, cu care imi doresc sa fiu legat de tine. Am ajuns sa ma intreb daca nu cumva stau in calea fericirii tale. Daca as fi sigur de lucrul asta as pleca fara sa-ti spun o vorba, dar nu-i decat o banuiala care renaste de fiecare data cand te departezi de mine.

...imi lipsesti.


Ştefan