Iti spuneam acum ceva timp ca nu mai gasesc necesar sa infrumusetez cumva cuvintele care ajung la tine. Nu ma mai simt in stare sa fac asta, cel putin pentru moment, pentru ca de fiecare data cand ma gandesc la tine, orice figura de stil, epitet sau imagine primavaratica paleste in culori fade in fata "te iubesc"-urilor care-mi trec prin minte o data la o zecime de secunda. Imi vine sa umplu caiete intregi cu doar doua cuvinte: te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc[...] Nici macar despartite de virgula, ele rabufnesc si se varsa din interiorul meu in cascade colorate. Mi-e teama uneori ca nu-ti pot scrie ceva frumos, dar nu pot concepe ceva mai frumos de atat. Ma linistesc uneori cand iti scriu pe marginea paginilor, in carti daruite, cateva cuvinte sugrumate de spatiul mic pe care-l am la dispozitie. Incerc sa cuprind cumva cu bratele universul meu si sa nu transform juramantul asta intr-un discurs ("de om mare"). Dar tot nu pot sa-ti scriu ceva frumos! E ca atunci cand visezi frumos... daca iti dai seama de asta si incerci sa-l infrumusetezi prin propriile puteri, se poate transfroma foarte repede intr-un vis urat sau te poti trezi imediat. Ma linisteste cumva gandul ca peste randurile astea vor trece ochii tai. Sunt cel mai fericit om din lume, poate ca nu se vede asta din lipsa de entuziasm a cuvintelor alese, dar sunt!
Te iubesc, Aimèe!
Pierrot
No comments:
Post a Comment