expiră-inspiră.

"Naşte-mă!" din cuvinte
şi înghite-mă cu toată seva
sensurilor tale, întrupate
în îmbrăţişări de silabe.
Pe mine, naşte-mă
şi redă-mă în propoziţii
diluate în lacrimile poetului profet.
Genunchiul leagă-mi-l
de rima morţii uitării căldurii
morfemelor prăfuite de degetele
cărţii celei dintâi.
Mă-nchin ochilor rasariti
printre rânduri şi icoana
ritmului ventricular mă urmăreşte
pe calea devenirii.
O operă varsă peste ceruri,
iadul urcă în rai
şi poeziile sunt sfinţi cu părul
aurit de Soare;
iarba creşte de sus în jos
iar morţii beau cafea recitând
din Bacovia, tropăind ca stropii de ploaie
pe un gramofon.
Naşte-mă din distihuri
şi desparte-mi trupul în silabe moi,
poezie rupe din mine
şi cântă-mi despre întuneric şi mucegai.
Respirări
şoapte
clipe
secvenţe
catren
vers
grafem
Naşte-mă şi după moarte
pune punct şi virgulă.
E poezia expirată - inspirată
din noi.






Ioana.