te-ai imbatat, iubite...

credeai c-ai orbit, ca-ti tin mainile aspre pe ochi,
mangaindu-ti genele, in acelasi timp,
cand nu-mi mai vedeai ochii goi in care rasarea luna; in cel stang,
era luna plina, dar iti era frica, asa ca-l inchideai cu un sarut.
credeai, apoi, intr-o noapte in care doar vantul mai avea curaj
sa-ti acopere piciorul stang,
[caci tu iti dezvelesti mereu piciorul acela]
tu credeai ca ai surzit, caci nu mai auzeai suieratul meu tremurand,
muscandu-ti din urechea ce se culcase-ntre dintii mei.
cand te uitai la gaura din asternut, credeai c-am plecat;
dar eu eram sub tine, unduindu-ma, tarandu-ma sub greutatea trupului
tau
mut si gol. iti ceream o gura, de aer,
caci gura ta cazuse-n canalul ascuns intre doi sani.
ai lasat urme, cu bocancii, pe umeri, pe coaste, pe coapse,
pe-o vena. nu stiai incotro sa mergi;
credeai c-am plecat, cand ai simtit doar ecoul, ca o lumina palida,
a rasului meu, de copil, intre degetul aratator si cel mijlociu. ma
vedeai,
intre tesatura pernei albe, de care ti-ai lipit obrazul, si-o
lacrima,
ma vedeai, vorbeai cu mine; nu-ntelegeam ce-mi spuneai,
dar iti atingeam buzele cu fruntea; te intrebam de ce ai genele atat de
lungi.
te ridicai si-ti mai turnai o cana de vin, numarand balaurii de pe tavan-un
fluture mare.
te-ai imbatat, iubite!
nu mai credeai nimic.


( decembrie 2006 )



Ioana.