La Ciolpani.

E frumos sa stai in zona de nord a Bucurestilor. Mai vezi un copac, un gard de casa, o salcie... si-ti aduci aminte de copilaria de la tara.

Pana la patru ani am crescut la tara, in Ciolpani, pe langa casa strabunicii (din partea tatalui). Apoi vara, cand scapam de scoala, parintii ne lasau, pe mine si pe frate-miu, la tara. Umblam descult, mergeam la scaldat sau la pescuit, mituiam paznicii de pe comitet cu cate-o sticla de vin, sa ne lase sa dam la peste pe crescatoria de la marginea padurii. Uneori nu prindeam prea mult, mergeam abia pe la pranz si pestii la ora aia erau deja satui, nu mai tragea nimic. Cate unu mai norocos prindea cate-o plevusca sau o rosioara si o dadea pisicii care uneori se tinea dupa noi. Daca vedeam ca nu prindem cine stie ce, trageam la sorti si cine pica trebuia sa stea cu unditele, in timp ce noi, restul, mergeam la scaldat putin mai incolo. Saream de pe un podet inalt si nu ne era frica de serpi de apa sau broaste raioase. Pescuiam asa de des ca nici rame nu mai gaseam prin curte. Cand mai venea cate-un unchi cu noi la pescuit ne bucuram foarte tare, de multe ori venea cu momeala de la Bucuresti, sa-l prinda pe pestele al' mare, cu ochiul cat pumnul. Cand nu mai avea momeala il trimetea pe fiu-sau acasa, sa caute in balegar niste rame, coropisnite sau alte lighioane la care trageau pestii. Var-miu se intorcea cu mana goala de cele mai multe ori; "da' ce ba, au fugit toate ramele din curtea aia?!" Unchiu-meu vedea de undite (da' mai mult de a lui) si noi mergeam la scaldat.





Ştefan.